C***** D***** I***
DebitorK***** I***** I********** R* S*
CreditorAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Kredyt Inkaso Investments RO S.A., în contradictoriu cu pârâtul C***** D***** I***, în procedura privind cererile de valoare redusă. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.419,38 lei reprezentând debit principal (contravaloare servicii şi rate echipamente), a sumei de 180,12 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului restant în procent de 0,5% pe zi, calculate de creditorul cedent şi indicate în ultima factură emisă, precum şi la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5%/zi de întârziere calculate în continuare până la data plăţii efective a debitului principal. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 18.01.2023.
Hotararecameraconsiliu219/2023 din 18.01.2023