A******** "********* P*****
PetentA******** "********* Ş* S******* T****** N**
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA UMANITARĂ PRIMA, , si cu sediul procesual ales pentru comunicare actelor de procedura in . Autorizează modificările intervenite în actul constitutiv/statutul ASOCIAŢIEI UMANITARĂ PRIMA, înfiinţată prin Încheierea civilă nr. 2979/2016 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 17670/271/2016, conform Actului adiţional privind modificarea actelor constitutive ale asociaţiei, Actului constitutiv actualizat şi Statutului actualizat, atestat cu nr. 48 din 07.10.2022, respectiv nr. 49 din 07.10.2022 de către avocat Poinar Irina, Procesului verbal AGA atestat cu nr. 50/07.10.2022 de către avocat Poinar Irina, Hotărârii AGA atestat cu nr. 52/07.10.2022 de către avocat Poinar Irina si Actului adiţional atestat cu nr. 51/07.10.2022 de către avocat Poinar Irina, ce vor face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrele Speciale ale Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Cu drept de a declara apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 20.10.2022.
Hotararecameraconsiliu2426/2022 din 20.10.2022