Dosar 16286/271/2022 din 11.10.2022

modificări acte constitutive persoane juridice


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16286/271/2022
Data dosar:
11.10.2022
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
modificări acte constitutive persoane juridice
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.10.2022 la ora 10:00

    Complet: COMPLETUL 2 ASOCIATII ŞI FUNDAŢII
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de petenta ASOCIATIA CĂRAREA VIEŢII. Autorizează modificările intervenite în actul constitutiv/statutul al ASOCIATIEI CĂRAREA VIEŢII înfiinţată prin Încheierea civilă nr. 19/01.11.2000 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. 9251/2000, conform Procesului verbal al adunării generale din data de 07.10.2022, si a actului adiţional autentificat sub nr. 94/07.10.2022 de către BIN Ogăşanu Dan Dumitru, ce vor face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrele Speciale ale Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Cu drept de a declara apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.10.2022.

    Hotararecameraconsiliu2418/2022 din 20.10.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD