A******** I**
InculpatA****** N******** P***** P****** Ş* A**********
Parte vătămatăÎn temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, raportat la art. 61 alin. 1 şi 4 lit. a Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul A******** I**, la pedeapsa cu amenda penală în cuantum de 1.000 lei, reprezentând contravaloarea a 50 de zile amendă penală * 20 lei/zi amendă, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 64 lit. k din O.U.G. 23/2008, în varianta utilizării de plasă de tip monofilament (faptă săvârşită la data de 15.04.2022). În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. g Cod penal pe o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. 1 lit. a Cod penal, respectiv dreptul de a pescui. Aduce la cunoştinţă inculpatului că are obligaţia de a depune recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, potrivit art. 559 alin.1 Cod procedură penală. Aduce la cunoştinţă inculpatului că are posibilitatea să solicite eşalonarea plăţii amenzii, în condiţiile prevăzute de art. 559 alin.2 Cod procedură penală. În temeiul art. 63 Cod penal, atrage atenţia inculpatului cu privire la posibilitatea înlocuirii numărului zilelor amendă neexecutate cu rea credinţă, cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Ia act că persoana vătămată nu s a constituit parte civilă. În temeiul art. 112 alin. 1 litera b Cod penal, dispune confiscarea specială a plasei monofilament ?i uneltei de tip ancorod, aflate la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Neam?, conform Dovezii seria H nr. 0319197/19.04.2022 (f. 25 dosar urmărire penală). În temeiul art. 404 alin. 4 lit. e Cod procedură penală raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 56,81 lei reprezintă cheltuielile judiciare aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei din data de 15.12.2022.
Hotarare 168/2022 din 15.12.2022Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 15.12.2022, dată la care pronunţarea soluţiei se va face prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2022