O***** R*** N******
PetentAdmite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul O***** R*** N******. Eşalonează taxa judiciară de timbru în cuantum de în cuantum de 449,23 lei, datorată de acesta în dosarul nr. 16310/55/2022 al Judecătoriei Arad având ca obiect contestaţie la executare, în 4 rate lunare din care prima rată în cuantum de 119,23 lei, iar următoarele 3 rate lunare în cuantum de 110 lei/lună, cu scadenţa în data de 30 a fiecărei luni, ce vor fi plătite începând cu luna ianuarie a anului 2023. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii care se va depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 10.01.2023.
Incheierefinalacameraconsiliu din 10.01.2023