D********* C******* D****
Contestator CondamnatAdmite cererea formulată de contestatorul condamnat DUMITRACHE CRISTIAN DANUT. În baza art.278 Cod proc. penală, îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul minutei deciziei penale nr.557/19.10.2022 pronunţată în dosarul nr.16323/281/2022, în sensul că “În baza art. 101 alin. (1) C. pen. condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 101 alin. (2) C. pen. va impune condamnatului următoarele obligaţii: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; şi nu “În baza art. 101 alin. (1) C. pen. condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 101 alin. (2) C. pen. va impune condamnatului următoarele obligaţii: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Prahova, sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;” cum din eroare s-a consemnat. Menţine restul dispoziţiilor deciziei penale nr. 557/19.10.2022 pronunţată în dosarul nr.16323/281/2022 de Tribunalul Prahova. Îndreptarea erorii materiale se va face în ambele exemplare ale minutei pronunţate în data de 19.10.2022 a Tribunalului Prahova. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7.11.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.11.2022Admite contestaţia formulată de contestatorul DUMITRACHE CRISTIAN DANUT, în prezent încarcerat la Penitenciarul Ploieşti. împotriva sentinţei penale nr. 1479/15.09.2022, pronunţată de Judecătoria Ploieşti şi în consecinţă: Desfiinţează sentinţa atacată şi soluţionând cauza, în baza disp. art.4251 alin.7 pct.2 lit.a C.p.p. rap. la art.587 Cod procedură penală, admite admite propunerea formulată de Comisia de propuneri din cadrul Penitenciarului Ploiesti privind pe condamnatul Dumitrache Cristian Danut. În baza art. 100 Cod penal, dispune liberarea condiţionată a acestuia din executarea pedepsei de 6 ani si 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 80/2019 a Tribunalului Dambovita, (M.E.P.I. nr. 140/2019) dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză. În baza art. 100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei – 22.03.2025 constituie termen de supraveghere pentru condamnat. În baza art. 101 alin. (1) C. pen. condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 101 alin. (2) C. pen. va impune condamnatului următoarele obligaţii: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Prahova, sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; In baza art 101 alin 5 C pen, masurile de supraveghere si obligatia prevazuta de art 101 alin 2 lit b C pen, se vor executa pe o perioada de 9 luni si 20 de zile din durata termenului de supraveghere. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 100 alin. 5 Cod penal, referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. În temeiul 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.10.2022.
Hotarare 557/2022 din 19.10.2022amână pronunţarea la data de 19.10.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2022PRESCHIMBĂ TERMENUL LA DATA DE 18.10.2022
Rezolutie din 05.10.2022