Z****** V*******
ReclamantS* C***** P*** S**
PârâtAdmite în parte cererea. Anulează decizia nr. 15 din 14.04.2022 de încetare a contractului individual de muncă încheiat de reclamant cu pârâta, dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior în baza acestui contract şi obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, şi celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat reclamantul, calculate pentru perioada cuprinsă între data de 04.04.2022, inclusiv, şi până la reintegrarea efectivă în muncă a reclamantului. Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere accesorii privind obligarea la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată. Partea interesată poate declara apel împotriva prezentei hotărâri, printr-o cerere care se depune la Tribunalul Dâmboviţa în termen de 10 de zile de la comunicare. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 25.08.2022.
Hotarare 1506/2022 din 25.08.2022