I************ L**
ReclamantN*********** S**
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta I. LTD, cu sediul procesual ales în ., în contradictoriu cu pârâta N. SRL, CUI ., cu sediul în.. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4713,23 lei, reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate, precum şi la plata penalităţilor de întârziere până la data cesiunii în cuantum de 98,60 lei. Respinge, ca neîntemeiat, petitul privind obligarea pârâtei la plata sumei de 417,75 lei, reprezentând taxă de reziliere. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Numai cu drept de apel la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Cluj-Napoca, sub sancţiunea nulităţii Pronunţată azi, 21.12.2022, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu14158/2022 din 21.12.2022Amână pronunţarea pentru data de 21.12.2022.Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2022