Dosar 16433/94/2022 din 15.07.2022

refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16433/94/2022
Data dosar:
15.07.2022
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.11.2022 la ora 08:30

    Complet: C4 AM.PR.
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 337 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul TOP?ĂNEANU MIHAI-NICU?OR, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (faptă din 11.12.2021). În baza art. 67 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), i) din Codul penal (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere), pe o perioadă de 1 (unu) an ?i 6 (?ase) luni, care se va executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 68 alin. 1 lit. b) C.pen.. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen., termen care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Ilfov. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul uneia dintre următoarele institu?ii: Primăria Chitila-Serviciul Administrativ sau Poli?ia Locală Chitila, la alegerea consilierului de proba?iune. În baza art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege, precum şi dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (500 lei în faza de urmărire penală şi 300 lei în faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată astăzi, 25.11.2022, prin punerea hotărârii redactate la dispozi?ia inculpatului ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.

    Hotarare 741/2022 din 25.11.2022
  • Sedinta din data de 08.11.2022 la ora 10:00

    Complet: C4
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte pronunţarea în cauză la data de 25.11.2022, pronunţarea urmând a fi făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD