A****** S** C* S***** A***
Recurent ReclamantG**** F********* B*****
Intimat PârâtRespinge ac?iunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Ambisco SRL(cu datele şi cu dom.)în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Bra?ov(cu datele de identificare şi cu sed.) ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Mureş. pronunţată în condi?iile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, în data de azi 02.11.2022.
Hotarare 691/2022 din 02.11.2022Amână pronun?area la data de 02.11.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntariiamână pronun?area la data de 20.10.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin.2 Cod de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2022TERMEN PRESCHIMBAT
Potrivit art.230 Cod procedură civilă, dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit la data de 30.09.2022, pentru data de 06.10.2022, ora 12,15. Citarea părţilor atât prin sistemul TDS al instanţei cât şi prin serviciul poştal şi se va întocmi notă telefonică. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 29.09.2022