I**** F*****
ReclamantE****** R****** A******** R********** S*
PârâtR*** B*****
IntervenientRevine cu adresă către expertul desemnat în cauză, domnul Tabacu Ion, în vederea efectuării şi depunerii la dosar a lucrării de expertiză. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să depună la dosar Foaia de Observaţie nr. 10079 emisă de Secţia Ortopedie a Spitalului Judeţean Argeş. Emite adresă către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Argeş, prin care se va înainta Foaia de Observaţie nr. 10079 emisă de Secţia Ortopedie a Spitalului Judeţean Argeş, punându-i-se în vedere să efectueze şi să depună la dosar expertiza medico-legală încuviinţată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 14.03.2023, ora 10:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din 17 Ianuarie 2023 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 17.01.2023Emite adresă către domnul expert, Tabacu Ion, cu copie de pe încheierile de şedinţă din data de 25.10.2022, respectiv 06.12.2022, pentru a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată fixat, raportul de expertiză cu obiectivele încuviinţate prin încheierea de şedinţă din data de 25.10.2022. Stabileşte onorariu de expert în sumă de 1.500 lei, în sarcina reclamantului, şi îi pune în vedere acestuia să facă dovada achitării onorariului, sub sancţiunea decăderii din probă. Emite adresă către Biroul Local pentru Expertize Tehnice Judiciare şi Contabile Argeş, pentru a fi înştiinţat despre numirea în cauză a domnului expert, Tabacu Ion. Comunică prezenta încheiere reclamantului, pentru a lua la cunoştinţă de obligaţia achitării onorariului de expert. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată pentru administrarea probatoriului la data de 17.01.2023, ora 10:00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 06 Decembrie 2022 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 06.12.2022Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri, precum şi solicitarea de ataşare a dosarului penal nr. 92/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, proba testimonială cu martorul Matei Alexandru, proba cu expertiză tehnică în specialitatea circulaţie rutieră şi proba cu expertiză medico-legală, ambele cu obiectivele solicitate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, fila 6 din dosar. Emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti în vederea înaintării la prezenta cauză a dosarului penal nr. 92/P/2022. Desemnează, prin tragere la sorţi, în calitate de expert în specialitatea circulaţie rutieră, domnul Tabacu Ion, care să efectueze raportul de expertiză şi acordă un termen de judecată intermediar la data de 06.12.2022, în vederea contactării telefonice a expertului de către grefierul de şedinţă pentru a comunica dacă are posibilitatea să efectueze raportul de expertiză cu următoarele obiective: 1. Determinarea mecanismului şi dinamicii producerii accidentului. 2. Stabilirea vitezei de deplasare a autovehiculului în momentele anterioare impactului şi în momentul impactului. 3. Să stabilească expertul coordonatele dimensionale ale poziţiei locului impactului. 4. Stabilirea poziţiei autovehiculului cu nr. de înmatriculare AG-57-RVR şi a victimei în momentul impactului. 5. Stabilirea momentului apariţiei stării de pericol. 6. Stabilirea posibilităţilor de evitare a accidentului şi cine a avut aceste posibilităţi. 7. Normele legale în legislaţia rutieră încălcate de persoana responsabilă de producerea accidentului. Emite adresă către Serviciul Judeţean de Medicină – Legală Argeş, cu copie de pe prezenta încheiere, în vederea efectuării expertizei medico – legale, cu următoarele obiective: 1. Să se stabilească totalul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru recuperarea stării de sănătate a reclamantului. 2. Să se stabilească dacă reclamantul prezintă infirmitate. Pune în vedere reclamantului să ia legătura cu Serviciul Judeţean de Medicină – Legală Argeş pentru a achita onorariul solicitat de acesta pentru efectuarea expertizei. Dispune citarea martorului Matei Alexandru la adresa indicată la fila 29 din dosar. Încuviinţează pentru pârât şi intervenient proba cu înscrisuri. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată pentru administrarea probatoriului la data de 17.01.2023. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 25 Octombrie 2022 la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 25.10.2022