Dosar 1676/112/2022 din 14.04.2022

drepturi băneşti spor de învăţământ special


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1676/112/2022
Data dosar:
14.04.2022
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti spor de învăţământ special
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.07.2022 la ora 9:00

    Complet: C2 lm special
  • Admite cererea

    Admite în parte cererea. Obligă pârâta să calculeze membrului de sindicat indicat – Mireşan Georgeta-Ioana, pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 31 mai 2021 majorarea salarială de 15% pentru învăţământul special în raport de salariul de bază determinat conform deciziei nr. 24/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (prin aplicarea majorării la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tran?elor de majorare prevăzute de art. 38 alin. (41) din Legea-cadru nr. 153/2017 până când salariul de bază devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022, când majorarea se aplică la acest nou salariu de bază).Obligă pârâta să plătească membrului de sindicat diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestor diferenţe salariale, începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial lunar şi până la data plăţii efective.Respinge pretenţiile reclamantei pentru perioada 1 iunie 2021 – 31 august 2021, ca neîntemeiate.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată astăzi, 13.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1838/2022 din 13.07.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD