T********* F***** N******
InculpatCondamnă pe inculpat la pedeapsa de: - 1 an şi 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal, cu reţinerea dispoziţiilor art. 374 alin 4 Cod procedură penală, art. 375 Cod procedură penală şi art. 396 alin 10 Cod procedură penală. Constată că infracţiunea pentru care s-a aplicat aceasta pedeapsă a fost comisă înăuntrul termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit în urma stabilirii pentru acelaşi inculpat a pedepsei de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin 1 Cod penal, sancţiune dispusă prin Sentinţa penală nr. 4/19.01.2021, pronunţată de Judecătoria Cîmpeni în dosar nr. 1840/203/2020. Revocă beneficiul amânării pedepsei de 10 luni închisoare stabilită prin hotărârea indicată la paragraful anterior şi dispune aplicarea pentru inculpat a pedepsei de 10 luni închisoare, precum şi executarea acesteia. Potrivit art. 88 alin 3 Cod penal şi art. 39 alin 1 lit b Cod penal se aplică pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an şi 1 lună închisoare, aceasta fiind dispusă prin hotărârea de faţă, la care se adaugă 1/3 din pedeapsa de 10 luni închisoare, sporul fiind în acest caz de 3 luni şi 10 zile, iar pedeapsa pe care o va executa inculpatul va fi de 1 an 4 luni şi 10 zile închisoare. În baza prezentei hotărârii rămase definitive va fi emis mandatul pentru executarea pedepsei închisorii. Prezenta hotărâre rămasă definitivă se comunică cu IPJ Alba în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului potrivit art. 114 alin 1 lit b din OUG 195/2002 Obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cadrul cărora se cuprind şi cheltuielile din cursul urmăririi penale şi din faza de cameră preliminară.
Hotarare 64/2022 din 05.04.2022Amână pronunţarea la data de 5 aprilie 2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2022