S****** C*******
ReclamantS* C******* P****** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta S****** C*******, în contradictoriu cu pârâta S.C. Camelysa Prodcom S.R.L.şi în consecinţă: Obligă pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale restante pentru perioada 01.12.2019 - 31.05.2020, sume la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective a acestora. Respinge celelalte pretenţii formulate de către reclamantă. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29.11.2022.
Hotarare 2098/2022 din 29.11.2022Termen preschimbat la 01.11.2022.
Dispune citarea pârâtei cu menţiunea de a preciza care este suma ce reprezintă salariul lunar cuvenit reclamantei şi să facă dovada achitării acestei sume pe perioada în care a fost angajată reclamanta.
Incheiere de sedinta din 01.11.2022Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată de la data de 04.11.2022 la data de 01.11.2022, interval orar 9:00-10:00, pentru când vor fi citate părţile.
Incheiere de sedinta din 12.09.2022