M****** G*******
InculpatC***** C*******
Parte vătămatăM****** G******* - l* a** a*** T***** C******
InculpatÎn baza art. 263 alin. 1, alin. 2 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul M****** G*******, la pedeapsa de: - 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. În baza art. 67 alin. 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.66 alin. 1 lit. a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme C.p. pe o perioadă de 3 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. 1 lit. b C.p. de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 65 alin. 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, h C.p pe durata şi în condiţiile art. 65 alin. 3 C.p. În baza art. 257 alin. 1 ?i 4 C.pen. rap. la art. 193 al. 2 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul M****** G*******, la pedeapsa de: - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În baza art. 38 alin. 1 Cp. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b C.p. contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză în pedeapsa cea mai grea, acea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 4 (patru ) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare. În baza art.45 alin. 1 Cp. aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.66 alin. 1 lit. a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme C.p. pe o perioadă de 3 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. 1 lit. b C.p. de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.45 alin.5 Cp. aplica inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, h C.p. pe durata şi în condiţiile art. 65 alin. 3 C.p. În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ( trei ) ani, calculat conform art. 92 C.p. de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 C.p. pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 C.p. pe durata termenului de supraveghere impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art.93 alin.3 C.p. pe parcursul termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza 404 alin. 2 C.p.p. obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa în cadrul Primăriei Dumbrăviţa sau SC HORTICULTURA SA TIMIŞOARA. În baza art. 404 C.p.p. pune în vedere condamnatului prevederile art. 96 alin. 1, 2 şi 4 C.p., respectiv nerespectarea, cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi neexecutarea obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege, neîndeplinirea până la expirarea termenului de supraveghere integral a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum şi săvârşirea în termenul de supraveghere a unei infracţiuni, au drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art.93 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 3 se face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În baza art.399 alin.1, alin. 3 lit. b C.p.p. rap. la art. 241 alin. 11 lit. a C.p.p. constată încetată de drept măsura arestării preventive luată faţă de inculpat şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare nr. 21/UP din 10.04.2022 al Tribunalului Timiş, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză. În baza art. 72 alin. 1 C.p. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata re?inerii de 24 de ore din data de 09.04.2022 şi a arestării preventive de la 10.04.2022 la zi. În baza art. 404 alin 4 lit. d Cod procedura penală rap. la art. 112 alin. 1 lit. b, alin. 2 şi 3 C.p. dispune confiscarea de la inculpatul M****** G******* a sumei de 1000 lei reprezentând echivalentul parţial în bani al autoturismului marca autoturismul marca Mercedes Benz, de culoare ro?ie, cu numărul de înmatriculare CS40RED seria ?asiu WDC1569021J144953, ce a fost folosit de inculpat la săvâr?irea faptei. În temeiul art.162 alin.1, 3 C.p.p. următorul obiect care constituie mijloc material de probă în accepţiunea art. 197 alin. 2 din C.pen. urmează dosarul cauzei şi se păstrează la instanţa de judecată la care se găseşte dosarul până la soluţionarea definitivă a cauzei mobil marca Samsung Galaxy, model A 51, IMEI ......... (cu cartela SIM aferentă), ridicat de la inculpatul M****** G*******. În temeiul art. 112 alin.1 lit. b C. pen. dispune confiscarea specială de la inculpat a telefonului mobil marca Samsung Galaxy, model A 51, IMEI ........... (cu cartela SIM aferentă), ridicat de la inculpatul M****** G******* si care a fost folosit la săvâr?irea faptei. În baza art. 19 şi urm, art. 397 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 şi urm. Cod civil. admite în parte acţiunea civila formulată de partea civilă Cri?an IOAN-CORNELIU şi va obliga inculpatul M****** G******* la plata către partea civilă a sumei de 5000 euro (echivalent în lei la data plă?ii conform cursului BNR), reprezentând daune morale. Respinge în rest ac?iunea civilă ca neîntemeiată. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpaţi în vederea stabilirii profilului genetic şi a stocării în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art.5 alin. 5 din Legea 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 274 alin. 1, 2 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare faţă de stat. În baza art. 276 alin. 1, 2 C.p. obligă inculaptul la plata către partea civilă Cri?an Ioan Corneliu a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli judiciare (onorariu avocat ales). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 29.06.2022.
Hotarare 325/2022 din 29.06.2022Amana cauza la data de 29.06.2022, sala 168, ora 11.30 pentru audierea martorului propus de partea civila
Incheiere de sedinta din 21.06.2022