B****** G****
InculpatÎn baza art. 342 rap. la art. 35 alin. (1) şi 41 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală, constată competen?a materială şi teritorială a Judecătoriei Ha?eg în solu?ionarea cauzei. În baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instan?ei cu rechizitoriul nr. 956/P/2021 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg, privind pe inculpatul B****** G****, trimis în judecată pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (conducere a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat) - faptă săvârşită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea disp. art. 35 alin. 1 Cod penal ?i cu aplicarea disp. art. 43 alin. 5 din Codul penal privind pedeapsa în caz de recidivă, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecă?ii cauzei privind pe inculpatul B****** G****. Prezenta se comunică conform dispozi?iilor art. 346 alin. (1) Cod procedură penală. Cu drept de contesta?ie, în termen de 3 zile de la comunicare. În cazul declarării căii de atac, contesta?ia se depune la Judecătoria Ha?eg. Pronun?ată în camera de consiliu, astăzi, 26 ianuarie 2023.
Incheierefinalacamerapreliminara7/2023 din 26.01.2023Stabileşte termen de pronunţare în cauză la data de 26 ianuarie 2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2023