G******* L*******
CondamnatÎn baza art. 587 Cod de procedură penală, raportat la art. 100 şi urm. Cod penal, admite propunerea de liberare condi?ionată a Comisiei pentru Liberare Condiţionată din cadrul Penitenciarului de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou cu privire la condamnata G******* L*******. spune liberarea condiţionată a condamnatei de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1231/2020 emis de Tribunalul Constanţa în baza sentinţei penale nr. 628/2017, prin care a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani şi 336 zile, dacă nu este arestată în altă cauză. În baza art. 100 alin. (6) Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei, respectiv 22.10.2023, constituie termen de supraveghere pentru condamnată. În baza art. 100 alin. (5) Cod penal, pune în vedere condamnatei dispoziţiile prevăzute de art. 104 Cod penal, referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, constând în posibilitatea revocării liberării condiţionate în cazul în care va mai comite noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. În baza 275 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 313 de lei se avansează din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.09.2022.
Hotarare 1515/2022 din 15.09.2022Stabileste deliberarea si pronuntarea la data de 15.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2022