V**** C*****
InculpatS*** A**** I************
Parte civilăÎn temeiul art. 362 Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. 2 Cod procedură penală, constată ca fiind temeinică şi legală şi menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul V**** C*****, în prezent aflat în Penitenciarul Oradea, măsură luată prin încheierea nr. 98/DL/11.10.2022 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Oradea, în baza căreia s-a emis pe numele inculpatului mandatul de arestare preventivă nr. 62/11.10.2022. Verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive privind pe inculpatul V**** C***** urmează a se realiza în tot cursul judecăţii dar nu mai târziu de 60 de zile, potrivit art. 362 alin. 2 raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală. Respinge cererea inculpatului V**** C***** privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar. Cu drept de contestaţie la Tribunalul Bihor în termen de 48 de ore de la comunicare cu procurorul şi inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.12.2022.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 21.12.2022