S***** M****
ReclamantI********* N******* P***** S******** M**** Ş* C******** A******************** B********
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâtul să stabilească, începând cu data de 1.01.2019, salariul de bază al reclamantei în conformitate cu Anexa nr. VII din Legea nr. 153/2017. Obligă pârâtul să plătească reclamantei toate sporurile cuvenite raportate la salariul de bază astfel rezultat. Obligă pârâtul să plătească diferenţele de drepturi salariale dintre drepturile salariale cuvenite şi cele acordate, aferente perioadei 1.01.2019-8.01.2020, raportat la calculul salariului de bază pentru funcţia T.E.S.A. deţinută, în conformitate cu Anexa nr. VII din Legea nr. 153/2017, în sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestor diferenţe de drepturi salariale, cu respectarea dispoziţiilor art.38 alin.6 din aceeaşi lege. Obligă pârâtul la efectuarea rectificărilor în REVISAL şi a rectificărilor privind declaraţiile de impunere conform prezentei sentinţe. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII a . Pronunţată azi, 23.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 7371/2022 din 23.11.2022Amana pronuntarea la data de 23.11.2022. Pronuntata azi, 15.11.2022 prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2022Amana pronuntarea la data de 15.11.2022. Pronuntata azi, 01.11.2022 prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2022îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 20.09.2022