U****** J******** A S*********** L***** D** Î********* P***** M****** A**
ReclamantŞ***** G********* V***** N******** - N****** D* J**
PârâtAdmite, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamant Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Libere din Învăţământ, în numele şi pentru membrul de sindicat M.A., în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială,,Viorel Nimigeanu,,Nimigea de Jos,cu sediul în loc.Nimigea de Jos ,strada Principală, nr.450,jud.Bistriţa-Năsăud, şi-n consecinţă: Obligă pârâta angajator să acorde membrului de sindicat indicat, în perioada 1 ianuarie 2019 –31.05.2021 majorarea salarială de 10% pentru activitatea de dirigenţie,prin aplicarea acestei majorări la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018, pentru determinarea tranşelor de majorare, până la data la care salariul de bază devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022, iar ulterior, majorările se aplică la noul salariu de bază. Obligă pe pârâta angajator să plătească membrului de sindicat diferenţele salariale cuvenite conform dispoziţiilor anterioare şi cele plătite, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei sume cuvenite lunar şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiile formulate ca neîntemeiate . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 25 iulie 2022.
Hotarare 1924/2022 din 25.07.2022din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru data de 25.07.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.07.2022