A******** L*** S********** D** F********* D* E********** S* T**************
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA LIGA STUDENŢILOR DIN FACULTATEA DE ELECTRONICĂ ŞI TELECOMUNICAŢII, cu sediul în Timişoara B-dul Vasile Pârvan nr. 2, sala A020, judeţul Timiş, având ca obiect modificare acte constitutive persoane juridice. Încuviinţează modificările intervenite în actele constitutive ale asociaţiei petentei, conform Actului Adiţional din 23.06.2022, cu privire la art. 21, art. 30 şi componenţa Biroului executiv, care va fi format din: Preşedinte – BOLOVAN RADU – CRISTIAN, Secretar General – DRUGEA DANIEL ALEXANDRU, Vicepreşedinte Interne – MEDREA RALUCA – MARIA şi Vicepreşedinte Proiecte – CIC DANIEL – ALEXANDRU. Dispune înscrierea modificărilor astfel survenite, în Registrul Special - Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08.09.2022.
Hotararecameraconsiliu17419/2022 din 08.09.2022Pentru a reveni prin adresă formulată către serviciul arhivă în vederea atasării dosarelor anterioare, amână judecarea cauzei la data de 08.09.2022.
Incheiere de sedinta din 26.07.2022