R** & R** S***
ReclamantC****** S**** I***
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta RCS & RDS SA în contradictoriu cu pârâtul C****** S**** I***, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 478,09 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada iulie 2019 – ianuarie 2020, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu cea de-a 10-a zi a lunii următoare celei pentru care s-a emis fiecare factură şi până la data plăţii efective a fiecărui debit şi suma de 1235 lei reprezentând contravaloarea unui echipament ONT, suma de 281,58 lei reprezentând contravaloarea unui echipament mininod, suma de 592,8 lei reprezentând contravaloarea unui decodor Hd şi a unui smartcard, suma de 395,2 lei reprezentând contravaloarea unui decodor Sd şi a unui smartcard, predate în custodie pârâtului. Respinge, în rest, ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, aferente debitelor principale cuprinse în facturi, de la scadenţa fiecărei facturi şi până la a 10-a zi a lunii următoare celei pentru care s-a emis fiecare factură. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14 decembrie 2022.
Hotararecameraconsiliu2951/2022 din 14.12.2022