P******** D* P* L**** J********** F******
PetentI******* S******
ÎnvinuitAdmite cererea privind prelungirea exercitării dreptului de circulaţie pe drumurile publice, formulată de suspectul I******* S******, faţă de care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală în dosarul penal nr. 2507/P/2022, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prev. de art. 334 alin. 1 C.Pen. În temeiul art.111 al.6 din O.U.G. 195/2002 dispune prelungirea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conform categoriei pentru care a obţinut dreptul, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.01.2023, până la data de 08.02.2023, inclusiv. O copie a dispozitivului prezentei încheieri va fi comunicată Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea - Şefului Serviciului Rutier. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 10.01.2023.
Incheiere de sedinta din 10.01.2023Admite cererea privind prelungirea exercitării dreptului de circulaţie pe drumurile publice, formulată de suspectul I******* S******, fără antecedente penale, faţă de care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală în dosarul penal nr. 2507/P/2022, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prev. de art. 334 alin. 1 C.Pen. În temeiul art.111 al.6 din O.U.G. 195/2002 dispune prelungirea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conform categoriei pentru care a obţinut dreptul, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.12.2022, până la data de 10.01.2023, inclusiv. O copie a dispozitivului prezentei încheieri va fi comunicată Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea - Şefului Serviciului Rutier. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 12.12.2022.
Incheiere de sedinta din 12.12.2022