L*** I***
InculpatB** S*****
Parte civilăS******** D* A******** J******* G***
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** C******
Parte civilăAdmite cererea formulată de inculpatul L*** I***, privind judecarea cauzei potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. (4) raportat la art. 375 C.pr.pen. În baza art. 32 C.pen. raportat la art. 188 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpatul L*** I***, în prezent aflat în Spitalul Penitenciar Jilava, la: - 4 (patru ani) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor împotriva persoanei vătămate B** S*****. În baza art. 67 alin. (2) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) C.pen., (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; dreptul de a comunica cu victima şi să se apropie de aceasta), pe o durată de 4 ani. În baza art. 65 alin. (1) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) C.pen., (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; dreptul de a comunica cu victima şi să se apropie de aceasta). În baza art. 72 C.pen. scade din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 28 martie 2022, la zi, respectiv 6 octombrie 2022. În baza art. 399 C.pr.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a sentinţei în vederea introducerii acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C.pen. confiscă un obiect metalic (vătrai), sigilat de MAI, cu autocolant tip Poli?ia Română, folosit de inculpat la săvâr?irea faptei. În baza art. 162 alin. (3) C.pr.pen., păstrează un prosop textil cu pete de substan?ă brun-ro?cată, sigilat de MAI, cu autocolant tip Poli?ia Română ?i un plic de hârtie ce con?ine mostră biologică ridicată cu be?i?or steril din petele de sânge de pe sol, sigilat de MAI, cu autocolant tip Poli?ia Română, având în vedere că aceste bunuri sunt mijloace probă. Admite în parte acţiunea civilă. În baza art. 1.357 C.civ., obligă inculpatul la 20.000 lei daune morale către partea civilă B** S*****. Respinge cererea de acordare a daunelor materiale. În baza art. 320 din Legea nr. 95/2006 modificată şi 1.357 C.civ., obligă inculpatul la plata sumei 1.518,84 lei, către Serviciul de Ambulanţă Jude?ean Gorj, reprezintă contravaloarea cheltuielilor efectuate cu transportul ?i asisten?a medicală acordată persoanei vătămate B** S***** ?i la plata sumei de 665,95 lei către S******* C***** J******* D* U****** C******, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale persoanei vătămate B** S*****, actualizată debitului cu dobânzi şi penalităţi aferente până la data achitării efective a debitului. În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, incluzând cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale în sumă de 363 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispozi?ie, prin mijlocirea grefei, astăzi 6 octombrie 2022.
Hotarare 108/2022 din 06.10.2022Amână deliberarea, redactarea ?i pronun?area la 06.10.2022. Pronun?ată în ?edin?a publică din 04.10.2022.
Incheiere de sedinta din 04.10.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la 4.10.2022. Pronunţată în şedinţa publică din 27.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2022Amână cauza la data de 27.09.2022 pentru depunerea de înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 13.09.2022