L**** L***** F*********
InculpatD******* P***** A********** J******** C************
Parte civilăÎn baza dispoziţiilor art. 277, art. 278 Cod procedură penală, dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul şi considerentele sentinţei penale nr. 77 din 16.11.2022, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în dosar nr. 1778/115/2022, în sensul că dispune adăugarea paragrafelor, din acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara cu inculpata Lup?a Lenu?a Florentina (paginile 154-155), conţinutul dispozitivului şi al considerentelor sentinţei va avea următorul enunţ, ce va fi inserat între primul şi al doilea alineat: „În baza art. 295 alin. (1) Cod penal cu aplic. art. 35 alin. (1) Cod penal (175 de acte materiale) şi a art. 19 din Legea 682/2002, cu reţinerea cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prev. de art. 480 alin. (4) din Cod procedură penală, se va stabili pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată. În baza art. 295 alin. (1) din Cod penal rap. la art. 67 alin. (2) Cod penal, se vor interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii, potrivit art. 68 alin. CI) lit. b) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal se vor interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa în măsura anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 321 alin. (1) Cod penal cu aplic art. 35 alin. (1) Cod penal (235 de acte materiale) şi a art. 19 din Legea 682/2002, cu reţinerea cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prev. de art. 480 alin. (4) din Cod procedură penală, se va stabili pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal, se vor interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal se vor interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa în măsura anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina Statului Român. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 21 noiembrie 2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.11.2022În baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara cu inculpata Lup?a Lenu?a Florentina, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare informă continuată (atât în forma autoratului cât şi a complicităţii) prev. de art. 295 alin. (1) Cod penal cu aplic art. 35 alin. (1) Cod penal (175 de acte materiale), cu aplic. art. 19 din Legea 682/2002 şi fals intelectual în formă continuată (atât în forma autoratului, cât şi a participaţiei proprii - complicitate şi a participaţiei improprii - instigare şi complicitate) prev. de art. 321 alin. (1) Cod penal cu aplic art. 35 alin. (1) Cod penal (235 de acte materiale), cu aplic. art. 19 din Legea 682/2002. Condamnă pe inculpata Lup?a Lenu?a Florentina, la o pedeapsă de de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 4 luni închisoare, urmând a aplica inculpatei pedeapsa rezultantă de:1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a Cod penal, interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară rezultantă, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 45 alin. (3) lit. a şi alin. (5) Cod penal interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie rezultantă drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 şi 92 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpata va fi obligată să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Caras - Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata este obligată să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin, organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata este obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Reşiţa sau Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin, pe o perioadă de 90 de zile. În baza art. 94 alin. (2) Cod penal, dispune ca supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatei să se efectueze de Serviciul de Probaţiune Caras - Severin, care va sesiza instanţa de judecată în cazurile prevăzute de art. 94 alin. (4) Cod penal. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, În temeiul art. 486 alin. (2) Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. (5) Cod procedură penal, lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de D******* P***** A********** J******** C************. În baza art. 404 alin. (1) lit. c Cod procedură penală, menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din data de 2 noiembrie 2021 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, inculpata este obligată la plata sumei 5.500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare fa?ă de stat, care au fost incluse şi cele din faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii. Pronunţată în condiţiile art. 405 alin.1 teza a II-a Cod procedură penală, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16 noiembrie 2022.
Hotarare 77/2022 din 16.11.2022În baza art.391 al.1 şi 2 Cod procedură penală, stabileşte termen pentru deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii, la data de 16 noiembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2022Admite cererea de amânare formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara. Amână judecata cauzei la data de 13 octombrie 2022, ora 10:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art.353 al.2 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 29.09.2022Amână judecata cauzei la data de 29 septembrie 2022, ora 10:30, pentru când se a?teaptă emiterea decretului preziden?ial, privind eliberarea din func?ie, prin pensionare, a domnului judecător Robert Bîrsescu ?i, prin urmare, a emiterii hotărârii de către Colegiul de conducere a Tribunalului Cara?-Severin, prin care se va dispune desfiin?area completului C 1J 2019 Penal ?i învestirea efectivă a completului C 1J 2019 Penal. Independent de această situaţie, va fi admisă şi cererea de amânare formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara. Pentru următorul termen de judecată, părţile au termen în cunoştinţă, conform art.353 al.2 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 15.09.2022