Ş***** D****** A*****
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a din codul de procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov cu inculpatul ?ERBAN DUMITRU-ADRIAN; (date), cercetat în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „Trafic de influen?ă”, prev. de art. 291 alin.1 din codul penal şi în consecinţă: În temeiul art. 291 alin.1 din codul penal cu art. 480 alin. 4 din codul de procedură penală, pentru săvârşirea infracţiunii de „Trafic de influen?ă”, condamnă pe inculpatul ?ERBAN DUMITRU-ADRIAN, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 67 alin. 2 din codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b C.penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 al. 1, 3 din codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a, b din codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, pedeapsa accesorie urmând a se executa în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă. În baza art. 91 din codul penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare ?i stabile?te un termen de supraveghere de 2 ani ?i 6 luni, conform dispozi?iilor art. 92 al. 1 din codul penal, termenul de supraveghere urmând a se calcula conform art. 92 al. 2 din codul penal de la data rămânerii definitive a hotărârii instan?ei de judecată. În baza art. 93 alin. 1 din codul penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatului ?ERBAN DUMITRU-ADRIAN trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. b din codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 din codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii pe o perioadă de 100 zile în cadrul SC Giurgiu Servicii Locale SA sau în cadrul SC Între?inerea Peisagistică a Spa?iilor Verzi SA. În baza art. 94 al.1 din codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 al. 1 lit. c-e; se comunică Serviciului de Proba?iune Giurgiu. În baza art. 94 al. 2 din codul penal, supravegherea executării obliga?iilor prevăzute la art. 93 al. 2 lit. b ?i al. 3 din codul penal se face de către Serviciul de Proba?iune Giurgiu. În baza art. 404 al. 2 din codul de procedură penală, atrage aten?ia inculpatului ?ERBAN DUMITRU-ADRIAN asupra dispozi?iilor art. 96 din codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. d din codul penal, raportat la art. 291 al. 2 din codul penal, dispune confiscarea specială de la inculpatul ?ERBAN DUMITRU-ADRIAN a sumei de 6.000 euro, sumă ce a fost primită de la numitul Matei George Daniel. Constată că inculpatul a avut apărător ales. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul urmării penale ?i la instan?a de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 25.11.2022.
Hotarare 223/2022 din 25.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 25.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 11.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2022În vederea ataşării unor relaţii suplimentare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, amână cauza la data de 05.10.2022, ora: 11:00.
Incheiere de sedinta din 20.07.2022