S**** S********
InculpatS******* L*** F*****
InculpatB***** L********
InculpatÎn baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- DIICOT-Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud şi de inculpaţii B.L. şi S.L.F. împotriva sentinţei penale nr. 39/F/13.07.2022 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud pe care o desfiinţează în parte, în latură penală, cu privire la greşita reţinere în favoarea inculpaţilor S.S.P. şi B.L. a cauzei de reducere a pedepsei prev. de art. 396 alin. 10 C.pr.pen., la greşita reţinere în sarcina inculpatului Boantă a actului material de procurare din conţinutul infracţiunii prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, la individualizarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor şi a pedepselor rezultante, precum şi a modalităţii de executare a pedepselor şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: I. Înlătură beneficiul cauzei speciale de reducere a pedepselor acordat inculpatului S.S.P. şi procedând la reindividualizarea pedepselor: Majorează pedeapsa aplicată inculpatului S.S.P. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 77 lit. a C.pen. de la 1 an şi 6 luni închisoare la 2 (doi) ani închisoare, menţinând pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii S.L.F. şi B.L.) C.pen. pe o perioadă de 4 ani, precum şi pe cea accesorie având acelaşi conţinut. Majorează pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat S.S.P. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate în forma participaţiei improprii la introducerea în ţară de droguri de risc prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr 143/2000, rap. la art. 48 C.pen., cu aplicarea art. 52 alin. 3 C.pen. şi art. 77 lit. a C.pen. de la 2 ani şi 3 luni închisoare la 3 (trei) ani închisoare, menţinând pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii S.L.F. şi B.L.) C.pen. pe o perioadă de 4 ani, precum şi pe cea accesorie având acelaşi conţinut. Procedând la efectuarea operaţiunilor de contopire specifice concursului de infracţiuni potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., art. 45 alin. 1 , alin. 3 lit. a, alin. 5 C.pen., aplică inculpatului S**** S******** Petru pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare care va fi sporită cu 8 luni (1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare), în final acesta urmând să execute 3 (trei) ani şi 8(opt) luni închisoare, în regim de detenţie, pedeapsa complementară rezultantă a a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii S******* L*** F***** şi B***** L********) C.pen. pe o perioadă de 4 ani, precum şi pe cea accesorie având acelaşi conţinut. În baza art. 424 alin. 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din această pedeapsă rezultantă durata reţinerii şi a arestului preventiv şi la domiciliu a inculpatului S.S. Petru de la 26.03.2021-14.01.2022. II. Înlătură beneficiul cauzei speciale de reducere a pedepselor acordat inculpatului B.L. , precum şi actul material al procurării din conţinutul infracţiunii prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi procedând la reindividualizarea pedepselor: Majorează pedeapsa aplicată inculpatului B.L. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 77 lit. a C.pen. şi reţinerea incidenţei art. 15 din Legea nr. 143/2000 de la 1 an şi 6 luni închisoare la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, menţinând pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii S.L.F. şi S.S.P.) C.pen. pe o perioadă de 4 ani, precum şi pe cea accesorie având acelaşi conţinut. Majorează pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat B.L. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate în forma participaţiei improprii la introducerea în ţară de droguri de risc prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr 143/2000, rap. la art. 48 C.pen., cu aplicarea art. 52 alin. 3 C.pen., cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 77 lit. a C.pen. de la 2 ani şi 3 luni închisoare la 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, menţinând pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii S.L.F. şi S.S.P.) C.pen. pe o perioadă de 4 ani, precum şi pe cea accesorie având acelaşi conţinut. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului B.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 de la 8 luni închisoare la 3 (trei) luni închisoare. Procedând la refacerea operaţiunilor de contopire specifice concursului de infracţiuni potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., art. 45 alin. 1 , alin. 3 lit. a, alin. 5 C.pen., aplică inculpatului B.L. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare care va fi sporită cu 11 luni (1/3 din restul pedepselor de 2 ani şi 6 luni, respectiv 3 luni închisoare), în final acesta urmând să execute 4 (patru) ani şi 5(cinci) luni închisoare, în regim de detenţie, pedeapsa complementară rezultantă a a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii S.L.F. şi S.S.P.) C.pen. pe o perioadă de 4 ani, precum şi pe cea accesorie având acelaşi conţinut. III. Menţine pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului S.L.F. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 77 lit. a C.pen. cu reţinerea incidenţei art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi a art. 396 alin. 10 C.pr.pen., menţinând pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii B.L. şi S.S.P.) C.pen. pe o perioadă de 4 ani, precum şi pe cea accesorie având acelaşi conţinut. Majorează pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat S.L.F. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate în forma participaţiei improprii la introducerea în ţară de droguri de risc prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr 143/2000, rap. la art. 48 C.pen., cu aplicarea art. 52 alin. 3 C.pen., cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. 10 C.pr.pen. şi art. 77 lit. a C.pen. de la 2 ani şi 3 luni închisoare la 2 (ani) ani şi 6 (şase) luni închisoare, menţinând pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii S.S.P. şi B.L.) C.pen. pe o perioadă de 4 ani, precum şi pe cea accesorie având acelaşi conţinut. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului S.L.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. de la 6 luni închisoare la 3 (trei) luni închisoare. Procedând la refacerea operaţiunilor de contopire specifice concursului de infracţiuni potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., art. 45 alin. 1 , alin. 3 lit. a, alin. 5 C.pen., aplică inculpatului S.L.F. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare care va fi sporită cu 7 luni (1/3 din restul pedepselor de 1 an şi 6 luni, respectiv 3 luni închisoare), în final acesta urmând să execute 3 (ani) ani şi 1(una) lună închisoare, în regim de detenţie, pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii B.L. şi S.S.P.) C.pen. pe o perioadă de 4 ani, precum şi pe cea accesorie având acelaşi conţinut. În baza art. 424 alin. 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din această pedeapsă rezultantă durata reţinerii şi a arestului preventiv şi la domiciliu a inculpatului S.L.F. de la 27.04.2021-14.01.2022. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate privind măsura de siguranţă a confiscării speciale, cele privind prelevarea de la inculpaţi de probe biologice în vederea stocării în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, precum şi cele privind suportarea de către inculpaţi a cheltuielilor judiciare. În baza art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii S.S.P. împotriva sentinţei penale nr. 39/F/13.07.2022 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi de inculpatul B***** L******** împotriva încheierilor de şedinţă de la datele de 26.01.2022 şi 29.03.2022. În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe inculpatul apelant S.S.P. la plata în favoarea statului a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpaţilor şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei, azi, 21.11.2022.
Hotarare 1427/2022 din 21.11.2022Amână pronun?area la data de 21.11.2022.
Incheiere de sedinta din 04.11.2022Stabile?te termen pentru pronun?are la data de 04.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2022În temeiul art. 68 rap. la art.64 alin.4 C.pr.pen admite cererea de abţinere formulată de către doamna judecător M. Ş., cu privire la judecarea dosarului penal nr. 598/112/2021 al Curţii de Apel Cluj. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8.09.2022.
Incheiere abtinere din 08.09.2022