D******* M**********
InculpatD******* R*************
InculpatA****** D* P**** Ş* I********** P***** A**********
Parte civilăRespinge, ca nefondată, excepţia neregularităţii actului de sesizare invocată de inculpaţii Derţcanu Mihail - Paul şi Derţcanu Rodica - Cecilia, prin apărător ales. În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 521/P/2016 din data de 16 august 2022 al DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: 1. DERŢCANU MIHAIL - PAUL, pentru săvâr?irea infrac?iunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. şi ped. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale) şi art. 5 Cod penal. 2. DERŢCANU RODICA - CECILIA, pentru săvâr?irea infracţiunii de complicitate la infracţiunea continuată de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. şi ped. de art. 48 Cod penal rap. la art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale) şi art. 5 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Derţcanu Mihail - Paul şi Derţcanu Rodica - Cecilia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, astăzi, 07 decembrie 2022.
Incheierefinalacamerapreliminara281/2022 din 07.12.2022În temeiul art. 405 alin. 2 din Codul de procedură penală stabileşte ca pronunţarea în cauză să aibă loc la data de 07.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, astăzi, 22 noiembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2022Având în vedere solicitarea domnului procuror, fixează termen de judecată la data de 22 noiembrie 2022, ora 10:30.
Incheiere camera preliminara din 08.11.2022