C*** K*** S**
ReclamantC*** D* A******** D* S******* A M*********** B********
PârâtÎn temeiul prev. art. 242 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, Suspendă judecata cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite de instanţă. Cu recurs pe toată perioada de suspendare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 25.01.2023 în şedinţă publică.
Incheiere suspendare din 25.01.2023îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 14.12.2022În temeiul prev. art. 230 din Noul Cod de Procedură Civilă, Preschimbă termenul de judecată de la data de 11.11.2022, C17, pentru data de 14.12.2022, C25, ora 11:00, în şedinţă publică, pentru când vor fi citate părţile cu aceleaşi menţiuni ca în precedent (dacă există), în măsura în care precizările sau înscrisurile solicitate nu au fost deja depuse. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi 07.11.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 07.11.2022