S*** E****** C***** L****** 3* P*** S** M**** Ş* A********
CreditorC****** F****** D******
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MOCIRAN VIOREL şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 372/2022 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MOCIRAN VIOREL, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea urmăritoare SVEA EKONOMI CYPRUS LIMITED 30, prin reprezentant convenţional S.C.A. Maxim şi Asociaţii, împotriva debitoarei C****** F****** D******, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 20300693K din data de 12.11.2020, încheiat între ORANGE MONEY IFN S.A., pe de o parte şi C****** F****** D******, pe de altă parte. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumei de 1.000,03 lei reprezentând debit restant, ce urmează a fi actualizat până la data plăţii, la care se vor adăuga cheltuielile de executare ocazionate cu efectuarea executării. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu azi, 06.09.2022. Pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 06.09.2022.
Incheiere de executare silita 755/2022 din 06.09.2022