V**** R***** F*******
Apelant INCULPATÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul V**** R***** F******* împotriva sentinţei penale nr. 755/22.03.2022 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 17998/325/2021. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului V**** R***** F******* de la 1 an şi 6 luni la 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei prev. de art. 338 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. Reduce termenul de supraveghere de la 2 ani şi 6 luni la 2 ani care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Reduce perioada de prestare a unei munci nerenumerată în folosul comunităţii de la 80 de zile la 60 de zile la una dintre următoarele două instituţii: Primăria com. Frumuşeni, jud. Arad, sau Şcoala Gimnazială Frumuşeni, jud. Arad. Menţine în rest dispoziţiile hotărârii penale apelate. În temeiul art.275 alin.3 C.pr.pen cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. În baza art.272 al.2 C.p.p., dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 400 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu, avocat Popescu Andrei. Definitivă. Pronunţată azi, 19.05.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 529/2022 din 19.05.2022În temeiul art. 391 raportat la art. 405 C.proc. pen., stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea, si pronuntarea hotararii la data de 19.05.2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.05.2022