Dosar 18010/325/2022 din 07.07.2022

pretenţii -PÂRÂT STANCU MIHAI


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 18010/325/2022
Data dosar:
07.07.2022
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
pretenţii -PÂRÂT STANCU MIHAI
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.11.2022 la ora 09:00

    Complet: C18Civil
  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SERVICIUL PUBLIC DE INTERES LOCAL PENTRU ADMINISTRAREA PARCĂRILOR PUBLICE DIN MUNICIPIUL TIMIŞOARA – TIMPARK în contradictoriu cu pârâtul S***** M****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 8.550 lei, reprezentând contravaloarea taxelor de penalizare pentru încălcarea prevederilor Regulamentului de funcţionare al sistemului de parcare Timpark. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 17.11.2022.

    Hotarare 23416/2022 din 17.11.2022
  • Sedinta din data de 03.11.2022 la ora 10:00

    Complet: C18Civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 17.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 03.11.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD