P**** A*****
Contestator CondamnatÎn baza art. 425 1 alin.7 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite contestaţia formulată de persoana condamnată P**** A*****, în prezent încarcerată în Penitenciarul Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr.1463/13.09.2022 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează sentinţa şi rejudecând cauza în fond, admite propunerea formulată de Comisia de propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti privind pe persoana condamnată P**** A*****, aflata în executarea pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare, pedeapsă aplicată ca urmare a condamnării prin sentin?a penală nr. 155/S/2021 pronun?ată de Tribunalul Braşov. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 100 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a persoanei condamnate PREDA A. ADRIAN, în prezent încarcerat în Penitenciarul Ploieşti, de sub puterea M.E.P.I nr. 393/2021 emis de Tribunalul Braşov, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză. Atrage atenţia persoanei condamnate asupra disp. art.104 Cod penal privind revocarea liberării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere (intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei, respectiv 07.06.2023). În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.10.2022.
Hotarare 525/2022 din 06.10.2022amână pronunţarea cauzei la data de 06 octombrie 2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2022preschimbă termenul la data de 05.10.2022
Rezolutie din 22.09.2022