L*** L*****
InculpatH****** I***
Parte vătămatăÎn temeiul art. 362 alin. 2 Cod Procedură Penală, raportat la art. 208 alin. 5 Cod Procedură Penală, constată legalitatea ?i temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, luată prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin din data de 31.05.2022, dispusă în dosar penal nr. 768/P/2022, faţă de inculpatul LAKO LÁSZLÓ, trimis în judecată pentru săvâr?irea infracţiunilor de lovirea sau alte violen?e, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 193 alin. 2 Cod Penal, ?i neluarea de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 12 alin. 1 ?i 2 din O.U.G. nr. 55/2002, privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi – republicată, raportat la art. 193 alin. 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal. Men?ine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Lako László, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile. Respinge ca neîntemeiată solicitarea formulată de inculpat, prin apărător, de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar. Prezenta încheiere se comunică inculpatului Lako László, Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, precum ?i instituţiilor prevăzute de art. 215 alin. 4 Cod Procedură Penală ?i art. 215 alin. 5 Cod Procedură Penală, în vederea asigurării respectării de către inculpatul Lako László a obligaţiilor care îi revin. În baza art. 215 alin. 3 Cod Procedură Penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite în sarcina sa, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de Stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contesta?ie pentru procuror ?i inculpat, în termen de 48 de ore de la data comunicării copiei minutei, contesta?ia urmând a fi depusă, prin cerere scrisă, la Judecătoria Reghin. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 10 august 2022 – ora 10.30, conform art. 203 alin. 6 Cod Procedură Penală.
Hotarare din 10.08.2022