P**** D**** R***
InculpatV*** I**** S****
Parte vătămatăS******* C***** M******* D* U****** T********
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. (2) Cod de procedură penală raportat la art. 61 alin. (3), alin. (4) lit. c) din Codul penal condamnă pe inculpatul P**** D**** R***,la pedeapsa amenzii penale în sumă de 5.000 (cincimii) lei [calculată potrivit art. 61 alin. (2) Cod penal prin înmulţirea a 250 zile amendă cu suma de 20 lei corespunzătoare unei zile-amendă] pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzute şi pedepsite de art. 193 alin. (2) Cod penal. Atrage atenţia inculpatului P**** D**** R*** asupra prevederilor art. 63 alin. (1) şi (3) din Codul penal, respectiv că în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, iar unei zile-amendă, îi corespunde o zi de închisoare. Pune în vedere inculpatului P**** D**** R*** că, potrivit art. 559 alin. (1) din Codul de procedură penală, are obligaţia să depună dovada plăţii integrale a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Timişoara, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza 404 alin. (4) din Codul de procedură penală constată că în cauză nu au fost luate măsuri preventive faţă de inculpat. În baza art. 397 alin. (1) Cod de procedură penală şi art. 25 Cod de procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Voin Ionu? Sorin, , împotriva inculpatului şi obligă inculpatul P**** D**** R*** să plătească părţii civile Voin Ionu? Sorin suma de 8.000 lei cu titlu de daune morale. Respinge în rest acţiunea civilă ca neîntemeiată. În baza art. 397 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 1357 alin. (1) Cod civil şi la art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 rep. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Pius Brînzeu Timişoara, cu sediul în Timişoara, B-dul. Liviu Rebreanu, nr. 156, judeţ Timiş, şi în consecinţă, obligă inculpatul P**** D**** R*** să plătească părţii civile suma de 4.062,85 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare conform decontului de cheltuieli al FO 2974/2019. În baza art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 2.400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17 Octombrie 2022.
Hotarare 2886/2022 din 17.10.2022Amână pronun?area la data de 17.10.2022 hotărâre care se va pune la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2022Amână pronun?area la data de 14.10.2022 hotărâre care se va pune la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2022Amână cauza la data de 06.10.2022, oar 11,00 pentru când se citează martorii cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 08.09.2022Amana cauza la data de 08.09.2022 pentru când se citeaza cei patru martori din rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 02.06.2022Faţă de lipsa inculpatului dispune citarea acestuia cu mandat de aducere şi introducerea în cauza a Spitalului de Urgenţă Timişoara cu men?iunea dacă se constituie parte civilă în cauza Amana judecarea cauzei la data de 03.06.2022, oar 11,00
Incheiere de sedinta din 05.05.2022