M******* S****
ReclamantS******* J******* D* U****** A*********
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta M******* S**** în contradictoriu cu pârâtul S******* J******* D* U****** A*********. Obligă pârâtul la stabilirea şi plata către reclamantă a salariului de bază pentru funcţia îndeplinită – inginer 1A, gradaţia 5 în cadrul TESA, în conformitate cu anexa VII din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, de la data de 11.11.2018. Obligă pârâtul la stabilirea şi plata către reclamantă a sporurilor cuvenite, în conformitate cu art. 9 şi 10 din anexa VII la Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 11.11.2019. Obligă pârâtul să plătească reclamantei diferenţa dintre drepturile salariale şi sporurile încasate şi cele cuvenite potrivit anexei VII din Legea nr. 153/2017, începând cu 11.11.2019, sume ce vor fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată astăzi 26.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 72/2023 din 26.01.2023