K***** I****** I********** R* S***
ReclamantT***** S****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A. în contradictoriu cu pârâta T.S. şi, în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei următoarele sume: 868,53 lei reprezentând debit principal compus din contravaloarea serviciilor contractate şi rate echipamente; 41,22 lei reprezentând penalită?i de întârziere calculate conform prevederilor contractuale înainte de data cesiunii, cuprinse în facturile lunare. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5%/zi de întârziere, începând cu data scadenţei, până la data achitării efective a debitului. Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor pentru încetarea înainte de termen a contractului, ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu apel care se depune la Judecătoria Salonta, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Hotararecameraconsiliu415/2022 din 01.11.2022