B** P****** P******* F****** S* S******** B******** (***** C****** I** S****
CreditorT*** C*******
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC CHIZEC MARIA VICTORIA SILVIA şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 1976/2022 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC CHIZEC MARIA VICTORIA SILVIA, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea urmăritoare BNP PARIBAS PERSONAL FINANCE S.A. PARIS – SUCURSALA BUCUREŞTI (fostă Cetelem IFN S.A.), împotriva debitorului T*** C*******, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 31901189 din data de 15.11.2018, încheiat între BNP PARIBAS PERSONAL FINANCE S.A., pe de o parte şi T*** C*******, pe de altă parte. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumei de 1.917,73 lei reprezentând debit restant, la care se vor adăuga cheltuielile de executare ocazionate cu efectuarea executării. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu azi, 06.09.2022. Pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 06.09.2022.
Incheiere de executare silita 769/2022 din 06.09.2022