I** S* A******** S***
ReclamantAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 4362 din 19.10.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. 18447/3/2018, în sensul că denumirea corectă al administratorului judiciar desemnat în cauză este I** S* A******** S***, în loc de CONEXPERT SPRL, iar data depunerii raportului final de activitate este 28.09.2022, în loc de 10.11.2017, cum în mod eronat s-a consemnat. Dispune îndreptarea omisiunii din cuprinsul sentinţei civile nr. 4362 din 19.10.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. 18447/3/2018, în sensul că remuneraţia administratorului judiciar I** S* A******** S***, în cuantum de 3.000 lei şi cheltuielile de procedură, aferente perioadei de observaţie, vor fi achitate din fondul prev. de art.39 alin.4 din Legea nr.85/2014 in limita prevederilor statutare. Cu drept apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti secţia a VII-a civilă. Pronunţată azi 09.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 09.11.2022