L**** D*** C*********
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 Cod Procedura Penală şi art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod Procedura Penală, condamnă pe inculpatul Lazăr Doru Constantin, la o pedeapsă de : - 4.000 (patru mii) lei amendă penală, reprezentând 200 de zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 20 lei, pentru comiterea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substan?e”, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 Cod Penal în sensul că dacă cu rea-credinţă, nu va executa pedeapsa amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea şi asupra dispoziţiilor art. 64 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. Ia act că inculpatul a fost asistat de către avocat ales. În baza art. 274 al 1 Cod Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 27.10.2022, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 136/2022 din 27.10.2022Stabileşte pronunţarea cauzei la data de 27.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2022