B**** T*********** S*
CreditorG***** A***** B*****
DebitorG***** A********
DebitorAdmite cererea formulată de SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREŞTI DRAGOMIR, STEPANOV Ş ASOCIAŢII. Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 2280/EX/2022 al SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREŞTI DRAGOMIR, STEPANOV Ş ASOCIAŢII, la cererea creditoarei BANCA TRANSILVANIA S.A., împotriva debitorilor Gioabă Andrei Bogdan şi Gioabă Alexandra. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită, prin toate formele de executare admise prin lege, în vedere punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. 45623 din 14.07.2017, pentru recuperarea sumei de 4039,57 lei, reprezentând împrumut la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale, la care se vor adăuga cheltuielile de executare. Fără nicio cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 16 august 2022.
Incheiere de executare silita 1156/2022 din 16.08.2022