B******* J***
PetentI************ D* P****** A* J******** I****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul B******* J*** în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** A* J******** I****. Anulează parţial procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PIFW nr. 0280510 din 08.08.2022, doar în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Exonerează petentul de la aplicarea amenzii contravenţionale în cuantum de 290 lei şi a sancţiunii complementare constând în 2 puncte de penalizare. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal contestat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. astăzi, 05.01.2023.
Hotarare 64/2023 din 05.01.2023Amână pronunţarea în cauză la data de 05.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 21.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 07.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2022