B******** P******** M********* S**
ReclamantM**** I**** I*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de către reclamanta SC B2KAPITAL PORTFOLIO MANAGEMENT S.R.L.sub nr. J40/2666/2016 în contradictoriu cu pârâta MARIŞ IOANA ILEANA . Îndreaptă eroarea materială strecurată în ambele exemplare ale Sentinţei civile nr.485/25.01.2022 pronunţată de Judecătoria Arad în Dosar nr. 19011/55/2021, în sensul că numele corect al pârâtei este MARIŞ IOANA ILEANA şi nu Maris Ioana Iliana, cum greşit s-a consemnat, şi nici Ioana Ileana Maris, cum solicită reclamanta. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Arad . Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în şedinţa publică din 04.01.2023
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.01.2023