C**** S***** C********
InculpatÎn temeiul art. 236 din Codul de procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, prin urmare dispune prelungirea măsurii arestării preventive luate prin încheierea penală nr. 400/C/05.04.2022 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj faţă de inculpatul C.S.C. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.05.2022 şi până la data de 03.06.2022. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a inculpatului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.05.2022.
Incheiere masuri preventive faza de UP 508/2022 din 03.05.2022Admite cererea formulată şi preschimbă termenul de judecată pentru data de 03.05.2022, ora 11, sala 34