C** V****** S*
ReclamantM** L****
PârâtCitează pârâta debitoare M** L**** prin publicitate - prin afişarea citaţiei la uşa instanţei, pe portalul instanţelor de judecată şi la ultimul domiciliu cunoscut al acesteia. Desemnează curator special pe doamna avocat Gheară Elena din cadrul Baroului Dolj, desemnată prin tragere la sorţi pentru reprezentarea intereselor pârâtei în proces. Stabileşte onorariu provizoriu de curator în sumă de 1020 lei potrivit Protocolului încheiat între MJR şi UNBR cu privire la plata onorariilor avocaţilor din oficiu, şi pune în vedere reclamantei să achite onorariul curatorului special desemnat şi să depună la dosar dovada achitării. Prorogă emiterea adresei către doamna avocat Gheară Elena, care va fi încunoştinţată cu privire la faptul că a fost desemnată curator al pârâtei, cuantumul onorariului stabilit şi termenul de judecată acordat în cauză şi căreia i se vor înainta în copie, acţiunea, înscrisurile depuse de reclamantă în dovedire precum şi prezenta încheiere de şedinţă, cu solicitarea de a se prezenta la dezbateri, după depunerea la dosar a dovezii privind achitarea onorariului de curator special. Amână judecata în prezenta cauză la data de 19 ianuarie 2023 pentru când, se vor cita părţile conform dispozitivului. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 17.11.2022