Dosar 19314/325/2022 din 21.07.2022

plângere contravenţională PTMX 451571


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19314/325/2022
Data dosar:
21.07.2022
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
plângere contravenţională PTMX 451571
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.10.2022 la ora 10:00

    Complet: C35Civil
  • Admite in parte plângerea

    Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul ŞUMĂLAN CRISTIAN-ŞTEFAN, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN TIMIŞ. Anulează în parte procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PTMX nr. 451571 încheiat de intimat la data de 10.07.2022, în ceea ce priveşte contraven?ia prevăzută de art. 102 alin. (3) lit. a) din OUG 195/2002, cu consecinţa exonerării petentului de la executarea sanc?iunii principale constând în amendă în cuantum de 1305 lei ?i a măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. Menţine, în rest, celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de constatare a contravenţiei, respingând, în rest, plângerea contravenţională, ca neîntemeiată. Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 1011,40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în măsura admiterii, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, contravaloare buletin de analiză toxicologică în cuantum de 191,40 lei şi onorariu de avocat parţial în cuantum de 800 de lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21.10.2022.

    Hotarare 20972/2022 din 21.10.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD