Dosar 19426/197/2022 din 30.09.2022

ordonanţă preşedinţială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19426/197/2022
Data dosar:
30.09.2022
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
ordonanţă preşedinţială
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.01.2023 la ora 09:00

    Complet: CivA5- CC
  • Încheiere

    Îndreaptă eroarea materială din alineatul 4 al dispozitivului, în ambele exemplare ale deciziei, în sensul că cheltuielile de judecată pentru fond sunt în cuantum de 20 lei, nu de 3020 lei, cum greşit s-a scris. Definitivă. Pronunţată azi, 10.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 10.01.2023
  • Sedinta din data de 25.11.2022 la ora 09:00

    Complet: CivA5 (Sala T2)
  • Admitere apel

    Admite apelul declarat de apelanta Duţă Maria-Alexandra, împotriva sentinţei civile 7625/2022 a Judecătoriei Braşov, pe care o schimbă în tot. Admite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta Duţă Maria-Alexandra în contradictoriu cu pârâta Letcă Valeria-Maria. Obligă pe pârâtă să predea reclamantei, de îndată, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen: toate bunurile praxisului medical, respectiv ale Cabinetului Medical Individual de Medicină de Familie Dr. Ţapu Alexandru-Ioan şi întreaga contabilitate a praxisului medical al aceluiaşi cabinet, respectiv toate actele şi evidenţele contabile, întocmite potrivit prevederilor Legii 82/1991 şi Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1802/2014. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 3020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fond şi suma de 3590 lei cui titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată azi, 25.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1399/2022 din 25.11.2022
  • Sedinta din data de 22.11.2022 la ora 10:00

    Complet: CivA5 (Sala T2)
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 1 C.proc.civ., instanţa va amâna pronunţarea în cauză la data de 25.11.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. 2 C.proc.civ.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2022
  • Sedinta din data de 25.10.2022 la ora 11:00

    Complet: CivA5 (Sala T2)
  • Amână cauza

    imposibilitate prezentare avocat. termen la 22.11.2022, ora 10.

    Incheiere de sedinta din 25.10.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD