R** & R** S***
ReclamantD** N******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâtul D** N******, având ca obiect cerere de valoare redusă ( art.1026-1033 din Codul de procedură civilă) şi, în consecinţă: Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 304,62 lei valoare debit datorat conform contractului de furnizare servicii nr. 9010697695/02.05.2007 şi nr. 8549101416/17.09.2019 reprezentând contravaloarea serviciilor de comunicaţii, conform facturilor fiscale la data de emise de reclamantă şi neachitate, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu data scadenţei fiecărei facturi şi până la plata efectivă ,conform art. 3.6 din contractul încheiat între părţi. Potrivit art. 1.031 alin. 3 din Codul de procedură civilă, prezenta hotărâre este executorie de drept. În temeiul art.1.032 alin. 1 din Codul de procedură civilă, obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Potrivit art. 1033 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prezenta hotărâre este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Brad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.12.2022.
Hotararecameraconsiliu1701/2022 din 15.12.2022