D******** V***** M***** L* C** A* N*** R***
ContestatorD**** C****** - P*** A************ J******** A F********* P****** V*****
IntimatAdmite excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă, prin întâmpinare. Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul Dorobanţu Vasile Marius, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă, în cazul exercitării căii de atac, la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei la 07.06.2022.
Hotarare 659/2022 din 07.06.2022Disjunge capetele de cerere, atât din cererea principală, cât şi din cererea modificatoare a acţiunii, ce vizează contestaţia la executare, respectiv: anularea Solicitării de plată emisă la data de 04.01.2022, dosar nr. 2727/517/15814-II-2-Int, suspendarea executării silite în baza art. 233 C.pr.fiscală şi anularea titlului executoriu ce are la bază decizia contestată emisă de DGRFP Craiova prin AJFP Vâlcea - Serviciul Orăşenesc Băbeni, precum şi a somaţiei de plată subsecvente şi formarea unui nou dosar având aceleaşi părţi, cu termen de judecată la această dată, 10.05.2022. Amână judecata prezentei cauze, având ca obiect "contestaţie act administrativ fiscal" la data de 07 iunie 2022, pentru a se solicita lămuriri reclamantului cu privire la cererea de înscriere în fals.
Incheiere de sedinta din 10.05.2022Amână cauza pentru a se depune întâmpinare la cererea completatoare depusă de reclamant, potrivit art. 204 alin. 1 C.pr.civ..
Incheiere de sedinta din 12.04.2022