Dosar 1950/250/2022/a1 din 27.12.2022

cerere de ajutor public judiciar contestaţie la executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1950/250/2022/a1
Data dosar:
27.12.2022
Instanta:
Judecătoria Lipova
Departament:
Judecatoria Lipova
Obiect:
cerere de ajutor public judiciar contestaţie la executare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2023 la ora 9:00

    Complet: C 04
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea de ajutor public judiciar formulată de către petentul A****** P***. Dispune e?alonarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 1300 lei, în 2 tran?e lunare egale, în cuantum de 650 lei, care se vor achita până la data de 30 a fiecărei luni, începând cu luna ianuarie 2023. Atenţionează petentul asupra faptului că, în cazul în care se constată că cererea de ajutor public judiciar a fost făcută cu rea-credinţă, prin ascunderea adevărului, va fi obligat, prin încheiere, la restituirea cu titlu de despăgubire a sumelor de care a fost scutit, precum şi la o amendă în cuantum de până la 5 ori suma pentru care a obţinut nejustificat scutirea. Dispune trimiterea prezentei hotărâri la organele competente, pentru urmărirea executării obligaţiei de plată ori, după caz, pentru punerea în executare a hotărârii privind plata părţii din taxa datorată, la termenele stabilite. Cu drept de reexaminare, în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei la data de 25.01.2023

    Incheierefinalacameraconsiliu din 25.01.2023

Flux dosar


Actualizare GRPD